Festivalul ARTmania atrage în fiecare an mii de turiști la Sibiu și se află într-o permanentă dezvoltare și adaptare. Piața Mare, principalul obiectiv turistic al cetății medievale pentru publicul festivalului, este locul unde au concertat în ultimii nouă ani cele mai frumoase proiecte muzicale din universul muzicii Rock și Metal, dintre care amintim Nightwish, Within Temptation, Serj Tankian, HIM, My Dying Bride, Die Toten Hosen, Anathema. ARTmania Festival își justifică existența prin dezvoltarea unor perspective culturale noi în sfera organizării de evenimente culturale prin cele nouă ediții derulate până în prezent, precum și prin asocierea actelor culturale moderne cu spații de tradiție, recunoscute mondial și prin valorile culturale promovate în cadrul evenimentelor. Festivalul realizează an de an un impact semnificativ asupra grupului țintă prin valorile promovate în programul anual și prin cele mai noi tendințe artistice prezentate. Pentru principalii beneficiari, locuitorii Sibiului, festivalul aduce manifestări artistice de înaltă calitate și impulsionează dezvoltarea locală și regională, prin turism și relații mai apropiate de cultura altor zone europene.